Oameni

Sunt inspirată de oamenii pozitivi, care împrăștie căldură și o stare solidă de bine. Sunt oameni care îmi mențin zâmbetul pe buze doar prin zâmbetul lor. O vorbă poate trezi entuziasmul în mine. Un mesaj îmi poate stârni bomba de energie! Iar o îmbrățișare îmi ajunge o zi întreagă să mă simt minunat. 

Sunt oameni cărora le pasă. Și îmi sunt dragi cei care chiar dacă nu te înțeleg, te acceptă și vor să te aibă în perimetrul lor. Îmi sunt dragi oamenii care  respectă și apreciază un gest frumos sau un gând sincer. Îmi sunt dragi oamenii care sunt plini de energie și te molipsesc fie că vrei sau nu. Îmi place să fiu molipsită cu voie bună. Și asta e și intenția mea: să molipsesc.

Oameni cunoscuți sau necunoscuți... Oricine poate avea un efect pozitiv asupra stării de spirit. Un zâmbet în metrou, un ”mulțumesc” la magazin, o strângere de mână, o privire sclipitoare și multe alte gesturi, au rolul de a încărca un om  cu energie pentru o zi întreagă.

Vreau doar să subliniez aprecierea ce o am pentru cei care au o mai mică sau mai mare contribuție la starea mea de bine.

Îmi sunt dragi oamenii dragi!

Vinovată

Parcă nu e în regulă să resetez stările, să îți șterg urmele și să ignor umbrele ce le-ai lăsat. Nu îmi face bine. Am încercat. 

Nu am nevoie de alți oameni care să îmi ofere ce vreau eu de la tine. Nu mă mai împinge spre străini! 

Mă simt vinovată pentru fiecare moment în care sunt fericită și nu ești lângă mine. De asta nici nu durează starea...rămâne doar un moment. De atâtea ori îmi doresc să te caut, și să împărtășesc cu tine orice amănunt..de atâtea ori mă abțin și dorul crește. Mă abțin pentru că prefer să rămân cu dorința de a vorbi cu tine, și nu cu indiferența ta. Mă abțin pentru că m-am deschis prea mult în fața ta și nu am făcut decât să te îndepărtez. Mi-e frică să nu te îndepărtez și mai mult.. dacă e posibil așa ceva.

Vinovată că încerc să te scot din mintea mea.

Vinovată că încerc să fiu de acord cu ce vrei tu.

Vinovată că nu lupt mai mult..?

Ridică vocea, deschide ochii

Vrei?
Degeaba vrei!
Nu e de ajuns.
Nu ești nici măcar pe-aproape.
Și totuși ai ajuns departe.
Cum ai îndrăznit să te duci atât de departe?
Știai ce va fi!
Cum să vrei? Încă?
De ce nu încetezi?
Ce crezi că se va schimba?
Cum crezi că se va schimba?
Dar tu când te vei schimba?
Vrei...
Nu e doar cum vrei tu.
Se pare că nu e deloc cum vrei tu.
Poate că nu îți dorești ce trebuie,
sau când trebuie.

Poate dacă încetezi,
ceea ce vrei, nu va mai fi dorință,
ci împăcare.
Chiar dacă haosul e centrul tău,
te poți acomoda și cu liniștea.
Și atunci pe ea ai să o vrei.

Deci, ce vrei?

În timp

Era o culoare ștearsă, pierdută, angelică poate....uneori se schimba și prindea viață datorită unor picățele presărate dezorganizat. O culoare cu prea puține semnificații când era umbrită, și care vorbea prea mult odată cu iluminarea ei.

Acum e intensă ..acum o văd. Mai mult. E greu de ignorat. 

Și parcă mă pot obișnui cu ea, parcă nu e așa rea.

Când o știam pală, mă adânceam în starea de siguranță și confort. Ușor de privit, alteori greu de sesizat. Și știam că e acolo. Era bine.

Acum parcă îmi ustură ochii. Și doare. Dar nu pot să nu mă uit. Nu pot închide ochii, pentru că mă atrage. Și abia mai respir. Nu pentru că mi-a luat suflul, dar uit. Mă face să uit. Mă transpun într-un spațiu unde culoarea e peste tot. Văd culoare, simt culoare, respir culoare. Aceeași culoare.

Și mă apasă. Îmi apasă ochii. În continuare sunt acoperiți de pătura ei. E irezistibilă. Frumoasă.

Delicioasă.

O notă

Și ca să știi ...nu caut povești de care ai tot auzit, ce apar în cărți sau în visele puștoaicelor îmbibate în iluzii colorate. Nu caut să te ascund de lume sau să te îndepărtez. Nu caut nici să măcar să simți același lucru..

Vreau să fie simplu. Dar vreau să ȘTII și să nu pleci. Să stai fără să te sperii. De ce te sperii?

Dacă tac, stai? Ai vrea să tac..

Eu aș vrea să te aud.

Să te văd..

Și să îți simt parfumul..

Să te strâng în brațe.

Să îmi zâmbești

și să mă săruți, să ai barba abia crescută. mmm

(...)

a? b?

Omul potrivit sau perioada potrivită?

Încă încerc să îmi dau seama care are mai mult avantaj. Mereu am avut tendința să aleg perioada potrivită, să ignor stări,evenimente ce aveau să se întâmple, cu scuza că pur și simplu ”nu e momentul potrivit”. Și uite așa îmi stopam toate ieșirile și gândurile pentru o persoană, pentru că analizam prea mult momentul în care se petrecea totul.

De ce contează așa mult momentul? Se întâmplă multe lucruri, e adevărat. Și când te focusezi pe ele, ignori oamenii. Nu te complici cu ei. Ei au și ei momentele lor.

Dar când te îndrăgostești? Chiar așa mult mai contează perioada? Chiar poți ignora agitația din interiorul tău pentru simplul fapt că nu e timpul oportun?

Nu vrei să te complici..

Și dacă ai vrea, ce ai pierde?

Ai ceva de pierdut dacă accepți ce se întâmplă și încetezi să eviți persoanele care trezesc ceva în tine?

În prezent tind să aleg persoana. Poate că nu e timpul potrivit, dar niciodată nu va fi. Mereu vor interveni alte și alte piedici.

Exact acum, aș ignora perioada. Aș ignora tot din jurul meu ca să fiu cu tine. Și uite așa aș fi fericită. Atât îmi trebuie în momentul ăsta. Moment nepotrivit.

...

Un gând ce apare din ce în ce mai des. Se transformă în fantezie iar deseori apare ca și vis. Un gând ce s-a născut din idei aruncate fără nicio intenție de a forma ceva pe parcurs.

Cum pot deveni simple idei, bucățele vitale din prezent?

Idei ce conțin posibilități, și chiar frânturi din realitate. 

Gândul apare din ce în ce mai des. Da..

Gândul ăsta nu-mi mai dă pace. Acum e cu mine. Și mai târziu va fi. 

Melodia ce îl acompaniază mă atrage tot mai mult. Iar parfumul ..oh! Parfumul..

Dacă ar fi să îl descriu, un simplu zâmbet ar spune totul. Și câte ar mai spune..